Asigurarea de Răspundere Civilă Auto (RCA)
Chiar de-i iarnă, chiar de-i vară,
Cu mașina vei pleca.
Nu uita că este bine
Să ai și un RCA!
Pentru că oriunde-ai merge,
Ai putea să te-ntâlnești
Cu diverse situații
Și-o mașină să lovești!
Iar atunci necazu-i mare,
Dacă nu ai RCA!
Că vei pierde nu doar banii,
Ai dat și tu de belea!
Deci concluzia este simplă,
Fă-ți la timp un RCA!
Ca să nu ai griji și teamă,
Orice ți s-ar întâmpla!
ASIGURAREA CIVILĂ AUTO (RCA)
De ce este obligatorie încheierea unui RCA?
În primul rând aceasta oferă dreptul de a circula cu automobilul pe drumurile publice (Art.3 Legea nr. 132/2017). Indiferent cât de prudent este posesorul unui autovehicul, în cazul în care se va produce un accident, să fie posibilă acoperirea pagubelor provocate!
AVANTAJE
Acoperă pagubele produse terților, în cazul unui accident provocat de tine, în caz de: vătămări corporale sau deces, pagube materiale, cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată;
Pe lângă protejarea persoanei păgubite, garantează plata pagubelor produse, persoana responsabilă de producerea accidentului fiind exonerată de la plata prejudiciului cauzat.
REGULI PENTRU ÎNCHEIEREA UNUI RCA
Pentru a putea încheia o asigurare RCA este necesar ca vehiculul să fie înmatriculat/supus înmatriculării sau înregistrat în România, iar asiguratul să fie persoana fizică sau juridică înscrisă în documentele de identificare a vehiculului, persoana pe numele căreia urmează să se înmatriculeze vehiculul.
Încheierea contractului RCA se poate face pentru o perioadă de la 1 lună la 12 luni, multiplu de o lună, în funcție de opțiunea si bugetul fiecăruia. Aceasta se emite în sistem electronic si conține în mod obligatoriu informații despre părțile implicate în contract, perioada de valabilitate a asigurării, limitele maxime de despăgubire stabilite de asigurator, prima de asigurare, clasa bonus-malus, numărul de înmatriculare/înregistrare sau numărul de identificare al vehiculului, precum și statele în care acest document are valabilitate.
Asigurarea obligatorie RCA este valabilă pe teritoriul României, iar prin documentul Carte Verde inclus în polița RCA, este valabilă și pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene și al celor care aparțin Spațiului Economic European, teritoriul statelor care leagă direct două țări membre UE în care nu există birou național.
Societăţile de asigurare îşi stabilesc propriile tarife de primă RCA, în funcție de propria estimare a riscurilor asociate indicatorilor precum: puterea mașinii, vârsta conducătorului auto, localitatea de domiciliu, etc. Prima de asigurare pe care o vei plăti în final depinde și de istoricul tău de daunalitate, potrivit sistemului bonus-malus, dar și de alte clauze pe care le poți include în contractul RCA, în cazul în care dorești acest lucru.
Sistemul bonus-malus este reglementat prin normele emise de către A.S.F și urmărește ca posesorii de vehicule care nu produc accidente să nu plătească o primă de asigurare egală cu cea a celor care le produc. Sistemul bonus-malus influențează prima de asigurare în funcție de daunalitatea din perioada de referință (anul anterior datei de intrare în valabilitate a asigurării RCA). Un asigurat poate beneficia de o reducere maximă (bonusul) de 50%, în timp ce penalizarea maximă (malusul) care poate fi aplicată este de 180%. Clasa Bonus-Malus este stabilită automat și se păstrează pe toată perioada unui an calendaristic. Clasa B0 este atribuită unui asigurat nou, fără istoric de daune; aceasta va putea atinge clasa maximă de bonus, B8, după 8 ani în care nu se înregistrează nicio daună. Pentru fiecare eveniment produs, despăgubit, crește prima de asigurare prin penalizarea cu două clase.
Indiferent de prima de asigurare plătită şi de asiguratorul la care alegi să închei asigurarea, riscurile acoperite sunt aceleaşi!
La încheierea unei asigurări RCA, asiguratorul îți va pune la dispoziție formularul pentru constatarea amiabilă, care se poate folosi în cazul accidentelor de vehicule produse pe teritoriul României, în urma cărora au rezultat numai pagube materiale şi în care au fost implicate doar două vehicule. Folosirea formularului este opţională.
În cazul în care ești implicat într-un accident fără vătămări corporale și/sau deces, completează formularul sau prezintă-te la secția de poliție pe raza căreia s-a produs accidentul minor, în termen de maxim 24 de ore de la producerea accidentului.
CE RIȘTI, DACĂ NU AI ÎNCHEIAT O POLIȚĂ RCA?
Trebuie să știi că încheierea unei Asigurari de Răspundere Civilă Auto (RCA) este OBLIGATORIE! Neîncheierea asigurării obligatorii de Răspundere Civilă Auto este considerată contravenție și se sancționează cu amendă de la 1000 la 2000 RON, reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor până la prezentarea documentului privind încheierea asigurării! (Art.37,punctul 9, Legea nr. 132/2017)