Asigurarea Majorat
La un moment dat, în viața ta apare copilul. O dată cu venirea lui pe lume, tot universul tău începe să se învârtă în jurul acestuia. Nimic nu mai contează în afară de el, sănătatea lui și, bineînțeles, viitorul lui.
Începi să te gândești că timpul va trece, iar tu va trebui să faci tot ce îți stă în putință pentru a-i oferi un viitor cât mai bun.
Începutul vieții de adult este un moment important în viața oricărui adolescent, dar totodată greu atât pentru el, cât și pentru întreaga familie. Cu siguranță ai trecut și tu prin asta și știi la ce mă refer. Pregătirea pentru a pleca la facultate, mutarea, implică multe cheltuieli. Viața este imprevizibilă. Nu vei putea știi ce se poate întâmpla peste ani de zile și atunci este bine să iei în calcul toate variantele: posibilitatea să nu mai fii în viață, starea de sănătate să nu îți mai permită să câștigi bani, veniturile să scadă semnificativ, iar tu să nu îți mai poți permite să îl susții financiar.
Dacă vei alege să pui bani deoparte, vei avea siguranța că la vârsta maturității, copilul tău va avea cu ce să își plătească studiile, să călătorească, să înceapă o afacere.
Încheierea unei asigurări de tip Majorat îi poate asigura copilului tău sprijinul financiar de care va avea nevoie atunci când va trebui să își ia viața în propriile mâini.
Așadar, dacă ai un copil cu vârsta de până la 25 ani, nu sta pe gânduri și alege asigurarea Majorat.
Iată câteva informații pe care trebuie să le știi despre acest tip de asigurare:
– Tu finanțezi planul de economii Majorat, al cărui beneficiar va fi copilul tău;
– Asigurarea e flexibilă și poate fi creată în functie de bugetul și necesitățile tale, având posibilitatea să alegi și riscuri suplimentare, precum: spitalizare din orice cauză, boli grave, cheltuieli medicale, fracturi/ arsuri etc;
– Poți alege să plătești anual, semestrial, trimestrial sau lunar, în funcție de fluxul veniturilor tale;
– Tu decizi când se va încheia polița de asigurare și se va plăti suma asigurată plus participarea la câștig: la vârsta de 18 ani sau la orice vârstă cuprinsă între 18 și 25 ani; investiția va fi disponibilă pentru copilul tău după împlinirea vârstei de 18 ani;
– Durata minimă a contractului este egală cu diferența dintre 18 ani și vârsta copilului la începerea contractului, iar durata maximă este egală cu diferența dintre 25 ani și vârsta copilului la începerea contractului;
– Sumele plătite periodic se capitalizează, pe toată durata asigurării;
– La nevoie, poți primi în avans o parte din capitalul acumulat, în cazul în care tu sau copilul urmează să suferiți o intervenție chirurgicală de urgență;
– În cazul decesului persoanei asigurate, asiguratorul preia plata primelor până la sfârșitul contractului.
Și asta nu este tot ! Asigurarea tip Majorat vine cu multiple beneficii pentru copilul tău. Dacă ești interesat și vrei să aflii mai multe despre acest tip de asigurare, nu ezita să mă contactezi.